Casa Gheorghe Tătărescu din București: martoră a elitei interbelice și continuitate în spațiul EkoGroup Vila

În inima Bucureștiului, între conul grațios al străzii Polonă și verdeața unui parc ce pare să păstreze tăcerea suferită a istoriei, se găsește o vilă care transcende simpla funcțiune locativă. Casa Gheorghe Tătărescu reprezintă nu doar o mărturie tăcută, ci un palpabil martor al ambiguităților, compromisurilor și rafinamentului elitei politice interbelice românești. Spațiul acesta, cu zidurile și detaliile sale meticulos articulate, poartă ecoul epocilor și al deciziilor politico-culturale care au modelat România, păstrând vie o memorie subtilă ce se reinventează astăzi în forma a ceea ce este cunoscut drept EkoGroup Vila.

Casa Gheorghe Tătărescu: intersecție între politică, arhitectură și memorie

Figura lui Gheorghe Tătărescu, complexă și nuanțată, este în mod firesc înrudită cu locul în care și-a construit viața familială și publică. Această casă, discretă în proporții și sobru temperată, a fost mai mult decât o simplă reședință: un spațiu în care puterea se exprima prin restricție și eleganță și unde deciziile de stat se luau cu conștiința unui aparat domestic controlat. Astăzi, locul reintri în circuitul cultural sub denumirea de EkoGroup Vila, proiect care, în deplină consonanță cu spiritul său inițial, oferă o punte între trecut și contemporaneitate, fără a estompa povestea orizontului interbelic.

Gheorghe Tătărescu: omul politic și epoca sa

Gheorghe Tătărescu (1886–1957) rămâne o figură ambivalentă într-un capitol dificil al istoriei României. Jurist de formare, cu un doctorat obținut la Paris în 1912 pe tema reformării regimului electoral românesc, a pledat pentru scrutin și parlament real, anticipând, prin avertismentele sale, fragilitatea democrației interbelice. Deși membru marcant al Partidului Național Liberal încă din 1912 și deputat după Primul Război Mondial, ascensiunea sa a fost însoțită de confrontări interne cu generații și curente divergente și o relație complexă cu regele Carol al II-lea.

Primul său mandat de prim-ministru (1934–1937) a fost marcat de o tensiune între eficiență administrativă și tendințe autoritare, cu aplicarea stărilor de asediu și restricții asupra democrației parlamentare. Rolul său a fost de asemenea unul cultural: membru de onoare al Academiei Române, a susținut valorile naționale prin cultură, legând astfel politic și cultură într-un moment ce mobiliza legitimitatea puterii.

Cel de-al doilea mandat (1939–1940) s-a desfășurat într-un climat de criză internațională și cedări teritoriale dramatice pentru România Mare. Încercările sale de adaptare politică și alianțe pragmatice au reprezentat un prag în tranziția către regimul comunist ce avea să urmeze. Ultimii ani ai vieții politice îl plasează într-o poziție marginalizată, iar detenția și moartea în 1957 au accentuat tăcerea în jurul său.

Casa ca prelungire a puterii și restricției – un spațiu al echilibrului

Reședința lui Gheorghe Tătărescu, situată pe Strada Polonă nr. 19, nu impresionează prin amploare sau ostentație. Dimpotrivă, ceea ce o diferențiază este scara modestă și proporțiile bine echilibrate, reflectând o concepție politică și culturală în care puterea, deși evidentă, nu se exprimă prin exces. În mod evocator, biroul său de prim-ministru este situat la entre-sol, o cameră mică, discretă, cu acces lateral subtil, un gest arhitectural care simbolizează reținerea și respectul pentru viața privată în fața răspunderilor publice.

Vila a fost un punct de întâlnire al elitei politice și culturale interbelice, spațiu în care au pășit personalități precum Nicolae Titulescu sau Martha Bibescu, și unde ecourile drumurilor diplomatice și culturale se întrepătrundeau. De asemenea, familia sa, în special Arethia Tătărescu, a jucat un rol cheie în menținerea unei vieți culturale discrete, dar intense.

Identitatea arhitecturală: dialog între mediteranean și neoromânesc, semnături Zaharia, Giurgea și Milița Pătrașcu

Casa Tătărescu este o sinteză rară și provocatoare în peisajul bucureștean interbelic. Proiectul său inițial aparține arhitectului Alexandru Zaharia, iar o etapă ulterioară de rafinare și completare este semnată de Ioan Giurgea, colaboratorul său. Această colaborare a dat naștere unei expresii arhitecturale în care elementele mediteraneene – ferestre mari, deschideri luminoase și grădină cu accente peisagistice inspirate din Balcic – trec printr-un filtru subtil al neoromânismului prin forme, coloane filiforme și portaluri în stil moldovenesc.

În interior, accentul cade pe detaliu și comuniunea artistică: șemineul, o „piesă centrală” realizată de Milița Pătrașcu, eleva lui Brâncuși și apropiată culturală a Arethiei Tătărescu, este însoțit de ancadramente și feronerie din alamă patinată, ce încarcă spațiul de semnificații căutând echilibrul între tradiție și modernitate. Această realizare a fost atât o afirmație estetică, cât și un gest discret de afirmare națională și artistică.

• portaluri inspirate din arhitectura moldovenească
• detalii sculpturale și feronerie de o rafinată sobrietate
• proporții ce evită simetria rigidă, păstrând dinamism echilibrat
• materiale autentice: parchet masiv de stejar cu nuanțe variate
• grădină peisageră, cu diferențe naturale de nivel și fântână decorativă

Toate aceste elemente semnalează o construcție atent gândită, în care opulența era înlocuită de o etică a măsurii și a controlului formelor, reflectând concepția lui Gheorghe Tătărescu asupra puterii: puterea nu se afișează ostentativ, ci se exercită cu reținere.

Arethia Tătărescu – promotoare discretă a culturii și a meșteșugului

În umbra acestei reședințe, Arethia Tătărescu, denumită adesea „Doamna Gorjului”, s-a impus nu ca o simplă soție de politician, ci ca o figură culturală cu contribuții majore. Implicată în binefacere și susținerea artelor, ea a fost un pivot al legăturilor culturale de elită, conexiuni care au facilitat revenirea lui Constantin Brâncuși pe plan național și realizarea ansamblului monumental de la Târgu Jiu.

Arethia a jucat un rol hotărâtor în procesul de autorizare și supervizare a construcției vilei, având grijă ca proiectul să rămână evitând extravaganta opulență și să păstreze o coerență stilistică ce oglindea valorile familiei și epocii. Prin acest demers, casa a devenit un spațiu cultural și simbolic, nu doar o locuință.

Ruptura comunistă – degradarea unui simbol și pierderea funcției originare

Odată cu prăbușirea carierei politice a lui Gheorghe Tătărescu și instaurarea regimului comunist, casa a intrat într-un destin dureros, asemeni multor monumente ale elitei interbelice. Instituționalizată și naționalizată, reședința și-a pierdut statutul, devenind un spațiu al funcțiunilor administrative sau colective, despuiat progresiv de identitatea sa inițială.

Intervențiile haotice, lipsa unei politici coerente de conservare și marginalizarea simbolică a fostei elite politice au condus la degradare. Finisajele originale, precum feroneria subțire și parchetul de stejar, au fost expuse uzurii și înlocuirilor neglijente. Grădina, care anterior era o prelungire a spațiului de relaxare, și-a pierdut expresivitatea, iar casa a devenit, pentru decenii, numai un martor mut al trecutului.

Controverse post-1989: încercări, excese și reconstrucția memoriei

După 1989, schimbarea de regim a deschis ușa unei perioade complexe și uneori contradictorii pentru Casa Tătărescu. Proprietăți problematice, tratate adesea ca active imobiliare, au atras intervenții nepotrivite. Sub un moment intens mediatizat, casa a fost transformată pentru o vreme într-un restaurant de lux, schimbare percepută ca o agresiune simbolică și estetică, incompatibilă cu statutul și natura clădirii.

Proprietatea a trecut prin mâinile unor figuri controversate, inclusiv a arhitectului și omului de afaceri Dinu Patriciu, ale cărui modificări radicale asupra interioarelor au stârnit critici acide din partea specialiștilor. Totuși, această etapă a permis reaprinderea discuției publice privind valoarea arhitecturală și culturală a Casei Tătărescu.

Ulterior, o firmă britanică a preluat clădirea și a inițiat un proces atent de reabilitare, restabilind proporțiile originale și detaliile specifice ale proiectului semnat de Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea. Această tranzitie de la excese la prudență a fost un pas esențial în refacerea sensului patrimonial al spațiului, marcând o maturizare a felului în care societatea românească abordează memoria arhitecturală interbelică.

EkoGroup Vila azi – loc cultural, portret al continuității și al responsabilității

În prezent, Casa Gheorghe Tătărescu trăiește o renaștere sub numele de EkoGroup Vila, o denumire ce evocă continuitatea spațiului și asumarea unei funcții culturale controlate. Vila nu este un muzeu înghețat, ci un loc al dialogului între trecut și prezent, un spațiu în care memoria politică, arhitecturală și artistică este păstrată și expusă cu atenție.

Accesul publicului se realizează pe bază de bilet, prin platforma iabilet.ro, conform programului evenimentelor, care facilitează o întâlnire rafinată cu spațiul, în acord cu destinul său istoric. Folosind continuitatea și respectul pentru amprenta trecutului – de la feroneria din alamă la parchetul masiv de stejar și la grădinile ce încă evocă Balcicul – EkoGroup Vila se afirmă ca un reper responsabil, ce nu înstrăinează, ci împleteste trecutul cu prezentul.

Frequently Asked Questions about Casa Gheorghe Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost o personalitate politică română, de două ori prim-ministru al României, influent în perioada interbelică și începutul postbelic, cu un parcurs marcat de reforme, compromisuri și adaptări politice în contexte de criză.
• Este Gheorghe Tătărescu aceeași persoană cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu, politicianul, nu trebuie confundat cu pictorul Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), un reprezentant al academismului în pictura românească din secolul XIX.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa reunește un dialog între influențe mediteraneene și elemente neoromânești, fiind concepută în faze succesive de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, cu intervenții artistice semnificative ale Miliței Pătrașcu.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în conturarea casei?
  Arethia Tătărescu, soția premierului, a fost beneficiara oficială și coordonatoarea discretă a proiectului, asigurând coerența culturală și estetică a casei, în consonanță cu valorile familiei și epocii.
• Care este funcția actuală a clădirii?
  În prezent, sub denumirea de EkoGroup Vila, casa funcționează ca spațiu cultural și de evenimente, cu acces public controlat și un program dedicat, păstrând și punând în valoare memoria și patrimoniul istoric.

Invităm astfel cititorii să pătrundă în istoria complexă a acestei vile, să înțeleagă dialogul subtil dintre arhitectură, memorie și politică și să redescopere farmecul unei epoci prin această experiență rară. EkoGroup Vila oferă o oportunitate de întâlnire cu un spațiu viu, care a fost și rămâne o cultură a responsabilității față de trecut și prezent.

Contactează echipa EkoGroup Vila pentru programare și vizite private, într-un demers de redescoperire a unei pagini importante din patrimoniul Bucureștiului.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.